Cum a fost la Ecologheaza-te

Week-end-ul acesta a fost plin de activități și proiecte iar pentru cei interesați fiecare oră era una diferită.

Dar la acest articol mă voi rezuma la proiectul Ecologhează-te, organizat de UAIC, în special Departamentul MEDIA a Universității.

La acțiune am avut cu toți o surpriză placută și două neplăcute. Prima că erau foate mulți tineri, dar fiindcă eram de cel puțin 2 ori mai mulți decât  se prevăzuse inițial nu am avut cu toți materiale iar gunoiul nu era suficient pentru toți. Dar după 15 minute au fost aduse mai multe materiale (saci și mănuși) iar dacă insistai găseai gunoi.

În grupa cu care am fost am scos din pârău un sac de gunoi care cred ca era de prin toamnă.  Dar după cauciurile de mașini nu am avut curaj să ma bag (erau bine înfipte în pârău). Dar alții au fost mai curajoși decât mine.

Am muncit, am glumit și am încercat să ne facem treaba cât mai bine.

Echipa cu care eram: Sabina, Ioana Marcu, Luciana și 3 fete de la PRIME Iași ( îmi amintesc numele doar Ioanei Prună). O perioada erau cu noi și câțiva membri de la AIESEC Iași dar și 2 bloggeri ieșeni: Mădălina și Lucian Mustață.

Desigur voluntarii de la: Asociatia Internationala a Studentilor în Economie si Management, Asociatia Studentilor si Absolventilor Facultatii de Filosofie, Asociatia Studentilor Francofoni, Asociatia Studentilor Informaticieni Ieseni, Asociatia Studentilor Crestini Ortodocsi Romani, The European Law Students’ Association Iasi, Liga Studentilor Economisti, Liga Studentilor de la Geografie si Geologie, Asociatia Europeana a Studentilor la Relatii Publice si Comunicare, filiala Iasi , CIPO, Fundația Serviciilor Sociale Bethany Iași, profesori și angajați ai Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași au fost prezenți iar împreună am lăsat pădurea Șorogari pe o rază de cel puțin 0,5 KM mai curată.

Inițial credeam că Bergenbier va fi prezent și ne vor oferi bere gratis. Spre surprinderea noastră informația era puțin incompletă. Angajații de la Golden Brau erau postați cu vreo 3 corturi și ofereau bere doar cei ce erau la grătar. Am încercat să negociem un troc: ne dau câteva doze gratis iar noi vom scrie ceva pozitiv despre ei. Din păcate nu au acceptat, considerând promovarea tradițională (TV, radio, ziare etc) mai eficientă.

Peer general a fost o acțiune reușită și cu impact. Au fost 300 de voluntari, au fost strânși peste 200 de saci de gunoi și am lăsat natura puțin mai curată și mai verde.

Articole scrise după acțiune: 360.uaic.ro , Lucian Mustață , Mădălina, Adrian Nechifor,    BZI , IasiPlus .

Acțiunea îi a 3 din cadrul proiectului Zilele Voluntariatului la UAIC organizat de Universitate și coordonat de Departamentul MEDIA.

În această săptămână se desfășoară  acțiunea ce va ține până pe 20 mai, Ajută-i să învețe, o colectare de cărți și materiale educative pentru copii cuprinși cu vărsta între 7-15 ani. Punctele de colectare: Corpurile A și B, între orele 10-14:00.

Îi mulțumesc lui Adrian Nechifor pentru poze.

Leave a Comment