Colorează un destin

Campania “Colorează un destin!” se desfăşoară în perioada 1 noiembrie 2011- 30 aprilie 2012. Iniţiativa a plecat de la o nevoie stringentă identificată de Fundaţia Bethany în judeţul Iaşi şi anume nevoia de servicii specializate de recuperare pentru copii şi tineri cu deficienţe. Din dorinţa de a ajuta pe  părinţii ce au copii cu dificienţe în special de a le oferi servicii de kinetoterapie, logopedie şi alte servicii de recuperare, s-a conturat ideea campaniei „Colorează un destin!”, un efort ce se doreşte a fi comun şi îşi propune să adune fondurile necesare implementării unui program de recuperare pentru copii şi tineri cu dizabilități neuro-psiho-motorii.

Pe  11 decembrie 2011, Iaşi – Ansamblul vocal-instrumental de muzică sacră Armonia Lucis se alătură susţinătorilor campaniei “Colorează un destin!” desfăşurată de Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany, prin oferirea unui concert caritabil de colinde. Spectacolul “Cei care veghează” va avea loc în data de 11 decembrie 2011, începând cu ora 18.00, cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare “Mihai Eminescu”, care găzduieşte evenimentul.

Pretul unei invitatii este de 20 lei și poate fi procurată prin contact fie la numărul de telefon 0232 278 535 (Fundatia Serviciilor Sociale Bethany), fie pe pagina de Facebook a evenimentului. De asemenea, biletele se pot achizitiona și în seara concertului.

1 thought on “Colorează un destin”

Leave a Comment