Summer Universities AEGEE

Am scris că unul din cele mai mari avantaje de a te implica în cadrul AEGEE este ori că poţi participa la un Summer University (SU) ori te poţi implica în organizarea unuia. Eventual în vara următoare să îl şi coordonezi.

Dar până la organizare să vă spun câteva cuvinte. A început de mult, înainte ca Uniunea Europeană să existe sub forma pe care o ştim acum, atunci când graniţele dintre ţări şi tineri erau atât fizice cât şi ca prejudecăţi. Da, pe atunci ţările din Occident aveau preconcepţii una asupra celeilalte, nu doar asupra României şi Bulgariei (cum e acum). Dar această atitudine nu era acum 100 de ani. Nu. Ci în urmă cu mai puţin de 3 decenii. Aşa că tinerii care au creat AEGEE sau gândit să organizeze o universitate de vară care să înlăture multe din bariere şi în acelaşi timp tineri să se distreze. Acum, după aproape 3 decenii, tradiţia continuă. Antenele organizând ori cursuri (cultură, sport, mediu) ori călătorii (Traveling SU) prin mai multe oraşe dintr-o ţară ori 2 ţări.

Ideea e simplă: o echipă, timp de 2 săptămâni (în general), pregătesc pentru 20-40 de tineri din Europa activităţi ce să îi surprindă plăcut şi să creeze prieteni ce vor dăinui mult timp după ce se termină proiectul. Plus dacă nu ai experienţă ca organizator vei învăţa PR, HR şi FR. Iar engleza ta va avea de suferit. Fiindcă vei comunica doar în această limbă.

Revenind la ţărişoara noastră, aceasta e lista premilinară: Chişinău + Iaşi (TSU), Cluj-Napoca (TSU – Sibiu)Sibiu (TSU – Debrecen).

Iar AEGEE-Iaşi în parteneriat cu AEGEE-Chişinău organizează un Travel Summer University – Moldavian Traddictions, timp de 2 săptămâni, punându-se accent pe cultură, istorie şi limba română.

moldavian traddictions

 

Dar dacă vrei să participi la un SU (ai 74 de opţiuni) mai întâi să verifici lista, după te vei înscrie ca membru AEGEE-Iaşi, vei completa un formular şi vei pune ceva fonduri deoparte. Vei avea parte de o experienţă de vară cum nu ai mai avut până acum. Câteva exemple de anul trecut:

 

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=JxlVGR6ubw4&feature=share&list=PL17BA571FB3E1BFC1]

 

 

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=eHVFkoLzwFg]

 

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=r5D7DMD8vUk]

 

 

Să fii membru AEGEE?

Nu voi scrie un articol complicat şi cu multe explicaţii şi detalii. Va fi direct, la obiectiv şi fără prea multe ocolişuri.

De ieri Asociaţia Studenţilor Europeni Iaşi şi-a început campania de recrutări de primăvară.

Astfel, până pe 7 martie, inclusiv, completezi un formular şi îl trimiţi la adresa de e-mail isaegee@gmail.com . După vei fi contactat/contactată pentru un interviu, ce vor fi în perioada 9-11 martie 2013. Dacă ce am scris până acum nu te-a convins să devii membru/membră atunci poţi participa, pe data de 5 martie, ora 20:15, la prezentarea organizaţiei ce va fi la Facultatea de Litere, etaj 2, sala III 10. Pentru a găsi sala mai ușor, un membru AEGEE-Iași  vă va întâmpina la etajul 2.

Fiind membru AEGEE te poţi implica în multe proiecte, programe, traininguri şi grupuri de lucru la nivel european ori local. Cum ar fi:

– Summer University Moldavian Traddictions ori poţi să patricipi la una din cele 74 din Europa.

working groups

– AGORA – întâlniri bianuale

– NWM – întâlniri regionale

– traininguri şi workshop-uri şi mult mai multe.

Totul depinde doar de tine. Dar cel mai important e să te informezi din timp. Dacă îţi doreşti cu adevărat să faci parte dintr-o echipă cu iniţiative europene şi dacă vrei să îţi pui în practică propriile ideile de proiecte.

Recrutările sunt susţinute şi de: InOras.ro, 360 UAIC , Dan Talmaciu şi Florin Adamache .

recrutari-martie-2013

Scoli/Universitati de Vara 2013

Ai început să îţi faci planuri pentru această vară?

Poate puţin pe la Constanţa ori pe la munte.

Ori dacă eşti interesat de altă ţară, într-un mediu academic ori studenţesc ai mai jos o listă cât de cât variată. În general şcolile/universităţile de vară sunt dedicate studenţilor de la master ori doctorat ori tinerilor cercetători şi costă. Sunt unele gratuite, cum ar fi în Polonia, Danemarca iar unele low-cost (cum ar fi în Ungaria şi Cheia). În curând voi scrie despre Leadership Summer School şi Summer University AEGEE , care sunt low-cost şi pentru studenţi şi tineri.

Dar până atunci puteţi verifica lista de mai jos.

summerschool_logo

Sursa foto

Active Summer University 2013 Day Camp
Site: http://www.megapolis.chita.ru/
Termen limită de aplicare: 17 martie 2013
Descriere: Au nevoie de 3 voluntari care, în principal, să îi înveţe pe copii engleza şi să îi ajute la organizarea evenimentului.

Advanced Methods and Techniques in Plant Science and Biotechnology

Read moreScoli/Universitati de Vara 2013

Vizibilitatea online pentru ONG-uri

Încercând să scriu un articol cât de cât profesionist, cu informații corecte și up-to-date, mi-am dat seama că ONG-urile studențești/tineret nu știu cum să se “vândă pe internet”.

foto-stire-social_media-2

Sursa foto

Am observat că:

1. Wikipedia e prima sursă de informații de încredere, pe care o accesezi atunci când vrei să afli despre o organizație, un proiect, o firmă chiar și o persoană. De ce? Fiindcă dacă scrii prostii ori ce nu este adevărat, alții vor schimba. Reprezintă o resursă importantă. E important să ai un cont atât în română cât și în engleză.

2. Facebook. Da, e peste tot. Probabil există un cont/o pagină pentru majoritatea ONG-urilor active, din România.

Read moreVizibilitatea online pentru ONG-uri

Despre Harlem Shake

Ai auzit de Harlem Shake? Nu? E viral de la începutul lunii februarie, pe internet. Chiar și tinerii din România au creat câteva video.

Dacă nu te uiți la Ray William Johnson  nu ești la curent cu noutățile din această lume.

Oricum iată cum a început:

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=384IUU43bfQ]

 

O variantă pentru armată (are peste 21 milioane de vizualizări în 10 zile)

[youtube=http://www.youtube.com/watch?feature=endscreen&NR=1&v=4hpEnLtqUDg]

 

O varianta română, din Bacău

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=b-l7Nv6gckI]

 

Iar pentru amuzant, pentru acest blog – http://hsmaker.com/harlemshake.asp?url=http%3A%2F%2Frazvanpascal.wordpress.com

Pentru a fi cât mai specific cu privire la Harlem Shake voi cita din sfântul Wikipedia (în limba română):

Harlem Shake (în română Zguduirea, zgâlțâirea din Harlem) este un fenomen pe internet care a apărut în urma obținerii a unui video postat peYouTube, un mare număr de vizualizări. Video-ul original postat în data de 2 februarie 2013, a fost filmat de 5 tineri australieni, și a adunat într-o singură săptămână 2,7 mln. de vizualizări, iar pe data de 18 februarie, avea deja 11,0 milioane.

Imediat după ce a apărut pe Internet au apărut zeci de videouri “imitând” fenomenul. Se crede că acest video este primul pe internet, care a devenit nu mai puțin popular decât bine cunoscutul Gangnam Style, care s-a menținut pe poziții de vârf în 2012. După datele din 15 februarie, numărul total de vizionări al videourilor Harlem Shake depășește 120 milioane de vizualizări [3].

Esența dansulului constă în aceea că în partea introductivă, primele 14-15 secunde, dansează un singur om care poartă o pălărie (de obicei, o cască), în același timp alte persoane sînt implicate în activități de rutină, după care, videoclipul e întrerupt preț de fracțiune de secundă, iar când revine, toți oamenii în costume de dans sau aproape goi, fac mișcări haotice, luând poziții neobișnuite sau făcând mișcări erotice. Videoul durează de obicei 30-35 de secunde. Acompanierea muzicală, constiruie un pasaj din singleul “Harlem Shake”, a muzicianului american Baauer. Se crede că lungimea scurtă a videourilor este una dintre cheile de la popularitatea a acestora.

Un meteorit lovește Rusia, în regiunea Ural

Fiindcă nu am acces prea mult la televiziunea română nu prea știu ce se întâmplă prin lume. Noroc de Ray William Johnson că mă ține la curent cu noutățile de pe internet.
Prima oara am crezut că Americanii au încercat să cucerească Rusia creând panică redirecționând un meteorit. Se pare că nu le-a reușit. Nici o problemă, sunt insistenți.

Trecând la gânduri serioase: ce ai face dacă un meteorit ar veni spre orașul tău, fără avertisment? Ai dat vina pe Americani ori pe propriul guvern?

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=90Omh7_I8vI]

De vrei să ai propriul ONG european/internațional

Când activam ca membru la ESN-Iaşi mi-am dat seama că e mai uşor să creezi o organizaţie studenţească ce are o acoperiere naţională/europeană decât să creezi una din nimic, ori dacă faci parte dintr-o organizație ce există de câțiva ani, să evoluezi, treptat, până la un post decizional. Doar că în Iași majoritatea din listă există și sunt active. Excepție fac Universitatea Tehnică și Universitatea de Agronomie.

Avantaje: – misiunea, viziunea şi obiectivele sunt deja create şi există de ani buni. Deci nu trebuie să stai nopţile analizând şi cercetând.

–  fiind la început vei primi susţinere din partea “organizaţiei mamă”, atât sfaturi cât şi trainari, materiale eventual şi ceva recomandare pentru Facultate/Universitate, de vei avea nevoie.

credibilitate: atât în faţa noilor voluntari membri cât şi în faţa Facultăţii/Universităţii şi eventualilor sponsori. Atunci când faci parte dintr-o reţea ai o oarecare credibilitate. Cel puţin la început, când teoretic nu ai nimic.

proiecte/activităţi: dacă nu ai idei pentru proiecte oricând poţi să implementezi pe cele deja existente la nivel european internaţional.

Read moreDe vrei să ai propriul ONG european/internațional

The Ring – în 60 de secunde

Cei de la JAMESON Romania au iniţiat un concurs de video, în care trebuie să creezi un material de 60 de secunde. Din Iaşi participă Acsel având ca subiect  “The Ring” însă…varianta poate fi puţin înspăimântătoare pentru unii bărbaţi.

Dacă apreciezi video-ul îl poţi susţine oferind un like, pe youbute aici , pentru a trece de prima etapă a competiţiei. Mai sunt câteva zile până la sfărşitul competiţiei. Pe România sunt 55 de video înscrise.

Bloggeri ce îl susţin: Dan , Somnulescu, Alexandra Bohan, Phonecto, Ioana.

Succes Acsel!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=81gb9-2QpvY]

SMS Iași – ediția a III-a

sms-300x191

Sursa foto

Una din puținele regrete pe care le am, fiindcă nu mai sunt în Iași, e această conferință: Social Media Summit Iași, care a ajuns la a 3 ediţie.

Am participat la primele două ediţii (încă îmi amintesc de sala plină de la Hotelul Unirea) şi din fiecare am învăţat câte ceva. Am cunoscut şi câţiva bloggeri ieşeni dar m-am întâlnit, în viaţa reală, cu alţii ce îi citeam de ceva timp.

Social-media-summit-Iasi-2012-6

Sursa foto

Oricum, e o oportunitate pentru a obţine sfaturi practice de la cei ce practică.

O parte din speakeri sunt şi din ediţiile precedente, cum ar fi Andreea MarcCristian Manfu şi Cristian China-Birta dar şi noi invitaţi (Adrian Nechifor).

Read moreSMS Iași – ediția a III-a

Fiind membru AEGEE

Mai bine de un deceniu am tot “navigat” prin diverse organizații. Am fost de la simplu voluntar, lipind afișe și colectând maculatură, până la postul de președinte.

În tot acest timp am căutat o organizație care să îmi ofere atât libertatea în a-mi pune ideile în practică cât și oportunități de a călători și a fi parte din proiecte/programe naționale/internaționale.

Încercând mai multe variante (cam 2-3 pe an universitar) am dat peste AEGEE-Iași,dar din păcate era deja ultimul meu an de master.  De fapt, mint puțin. Am devenit activ în ultimu an de master. Dar să începem cu începutul.

recrutari aegee iasi 2011

Prin 2011 am prins un post de internship la Departamentul MEDIA a Universității Cuza. Într-o zi îmi actualizam baza de date cu ONG-urile studențești și am dat peste această organizație. În acea perioadă era inactivă. Site-ul funcționa așa că am completat un chestionar, în speranța că voi obține ceva date de contact. Oricum lunile au trecut după ce am primit un e-mail de la Sasha întrebându-mă dacă nu vreau să devin membru AEGEE. De ce nu? Nu vei ști niciodată de unde sare iepurele. Iar prin vara, după câteva schimburi de e-mail-uri, m-am decis să devin membru activ și să îi ajut cât pot de mult.

Festudis4

Festudis 2012. Iar banner-ul e vechi de cel putin 7 ani.

Datorită eforturilor depuse de: Sasha (Alexandru) Barbăroșie, Olimpia Pârje (atunci NetCom), Ștefan Grigoraș, Dana Harip  iar mai târziu Ana Iftime, Irina Berbece și Mihaela Lăpușneanu organizația și-a reluat activitatea. Cele mai sincere aprecieri, fiindcă fără susținerea și efortul lor organizația nu mai era activă, la nivel local. Sasha, fiind în Anglia, ne-a unit în primele luni, ne-a spus ce să facem și cum, răspunzând la toate e-mail-urile și întrebările. Olimpia, una din cele mai active și vechi membru din România, a luptat, împreună cu Sasha, pentru ca antena să nu fie închisă (fiind inactivă aproape 2 ani). A fost și trainar la NWM Feel the New Wave, organizat de noi în Iași. A fost de o dată și jumătate NetCom-ul nostru. Ștefan a fost primul președinte și deși lucra (atelier cu creații artistice) ne-a unit, a creat pentru noi materialele de PR, a ținut ședințele generale, de Board și tot așa. Dana ne-a ajutat

Read moreFiind membru AEGEE