Webinar SEV – Pro Vobis

Recent am dat peste câteva webinar-uri de la Pro Vobis care oferă sfaturi, sugestii şi recomandări cu privire la Managementul proiectelor SEV

Le recomand în special pentru cei care sunt la început de drum cu SEV (ca organizaţie de primire, organizaţie de trimitere ori pur şi simplu un voluntar ce va merge) ori pentru cei care vor apela la noul program Erasmus +

Deşi unele sfaturi sunt general valabile şi de bun simţ. Sfaturile pot fi folosite nu doar în cazul în care ai un voluntar SEV ci şi atunci când vrei să recrutezi şi să manageriezi voluntari români. Un exemplu:

Descriere (de pe Youtube) : Material realizat de Pro Vobis  în cadrul proiectului „gONG: Voluntariatul intră în scenă!„, în parteneriat cu asociaţiile ART Fusion, Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca, Creativ şi Team for Youth, cu sprijinul financiar al Comisiei Europene prin programul Tineret în Acţiune, Structuri de suport SEV. Acest material reprezintă doar punctul de vedere al autorului, Comisia Europeană nefiind responsabilă pentru eventuala utilizare a informaţiilor pe care le conţine.

2 evenimente SEV – Iaşi

Nu ştiu cum se face dar Iaşul se bucură de 2 evenimente dedicate SEV-ului (Serviciul European de Voluntariat). Şi în Botoşani a fost, doar că am aflat prea tărziu.

Oricum….

Sursa foto

Primul va fi sâmbăta aceasta, va începe la ora 15:00, la Iulius Mall, lângă Carrefour Market. Se numeşte World Cafe iar foşti voluntari SEV din Togo, Estonia, Polonia, Spania, Germania îşi vor împărtăşi experienţa. Totul se desfăşoară în cadrul proiectului gONG. Afişul evenimentului e aici – afis_SEV.

Al doilea e organizat de Fundaţia Serviciilor Sociale Bethanymiercuri, 16 octombrie, începând cu ora 15.00. E un seminar pe tema oportunităţilor oferite de Serviciul European de Voluntariat. întâlnirea va avea loc la sediul Fundaţiei Bethany, pe strada Varianta Uzinei nr. 1 şi se adresează în special organizaţiilor neguvernamentale şi instituţiilor care lucrează cu tineri. Continuă să citești 2 evenimente SEV – Iaşi