Cetățenia și Roșia Montană

Prin acest articol îmi voi exprima punctul de vedere legat de cetățenia în România și cum începe să se „maturizeze” datorită protestelor legate de Roșia Montană.

Aceste proteste împotriva Proiectului Roșia Montană au o evoluție interesantă, au fost numite de CNN  „Toamna românească”.  Marea parte a mass-mediei române nu a oferit suficient credit protestelor (cel puțin la început) iar o parte au luat chiar și în batjocoră spiritul civic al românilor, încercând să minimalizeze efectul lui, în special în primele săptămâni. Protestatarii au fost numiți eco-anarhiști, huligani, anti-corporatiști, hipsteri, neofascişti (Daniel Barbu – Ministrul Culturii) și mult mai multe.

hipster-cu-mot-rosia-montana-proteste-2013

Dar ce legătura au protestele pentru Roșia Montană, cetățenia și Toamna românească? Au legătură, sunt conectate, fiindcă reprezintă voința cetățenilor (indiferent de vârstă, statut și educație), care sunt informați și care doresc să își exprime un punct de vedere, să fie solidari cu cei care au “luptat” 14 ani împotriva RMGC-ului, dar pașnic. Continuă să citești Cetățenia și Roșia Montană

Uniţi Salvăm Roşia Montană – Botoşani

IMG_5195

Protestele de solidaritate şi nonviolente continuă şi la Botoşani. Astfel, duminica aceasta, 3 noiembrie, de la ora 15:00, în faţa Muzeului Judeţean Botoşani, puteţi veni şi să vă exprimaţi solidaritatea, împreună cu ceilalţi cetăţeni botoşăneni.

Protestele au izvorăt din dorinţa de a fi solidari cu localnicii din Roșia Montană ce rezistă de mai bine de 14 ani împotriva celui mai distructiv proiect industrial din România.

Revendicări:

1. Respingerea proiectului de lege de către Parlament.

2. Interzicerea prin lege a utilizării cianurii în activităţile miniere din România.

3. Includerea Roşiei Montane pe lista UNESCO.

4. Respingerea în procedură de urgenţă prin hotărăre de guvern a acordului de mediu.

5. Demisia iniţiatorilor proiectului de lege: ministrul Dan Şova, ministrul Mediului – Rovana Plumb, ministrul Culturii – Daniel Barbu, directorul ANRM – Gheorghe Dutu şi a premierului Victor Ponta.

Pentru mai multe informaţii despre Campania Salvaţi Roşia Montană accesaţi: www.rosiamontana.org şi www.legea.rosiamontana.org

Evenimentul de pe Facebook e aici.

Uniţi salvăm Roşia Montană!

Afis protest RM in Botosani 3

Protestele împotriva proiectului minier de la Roşia Montană – organizate în Botoşani

Încet şi timid, botoşăneni se organizează pentru a protesta împotriva proiectului minier de la Roşia Montană şi a legii neconstituţionale, create iniţial pentru RMGC.

Încetul cu încetul, botoşăneni cu spirit civic iau iniţiativă şi se strâng pentru a atrage atenţia asupra pericolelor şi corupţiei ce se învârte în jurul proiectului minier de la Roşia Montană, pentru a fi solidari cu protestatarii din România şi din afară şi pentru a informa cetăţenii.

Noi ne vom întâlni în următoarele duminici, de la ora 15:00, în faţa Muzeului Judeţean Botoşani. Dacă doreşti să ni te alături, te aşteptăm cu drag. Ori de vrei mai multe informaţii vă stăm la dispoziţie.

Până acum, din câte ştiu, au fost organizate 5 proteste, din care unul în Dorohoi şi unul spontan, împotriva domnei Rovana Plumb, Ministrul Mediului.

Primul protest din Judeţul Botoşani, la Dorohoi (1 septembrie)

Sursa foto

Botoşani (15 septembrie)

15 septembrie

Botoşani, în faşa Teatrului Judeţean (10 octombrie)

10 octombrie 1 10 octombrie

Botoşani (20 octombrie)

20 octombrie 2 20 octombrie

De veţi putea aduce un banner ori PET-uri cu pietriş ar fi minunat. Noi vom avea câteva bannere, steaguri şi ziare. Continuă să citești Protestele împotriva proiectului minier de la Roşia Montană – organizate în Botoşani

Protest – Uniţi, Salvăm, Roşia Montană – Botoşani

Duminica aceasta, 20 octombrie, de la ora 15:00, în faţa Muzeului Judeţean, botoşăneni cu spirit civic sunt aşteptaţi să fie solidari cu cetăţenii ce sunt împotriva legii neconstituţionale, ce a scos zeci de mii de oameni pe stradă.

Evenimentul de pe Facebook e aici.

Principalul site unde poţi afla mai multe informaţii e rosiamontana.org

Sursa foto

Chiar dacă comisia specială pentru Roşia Montană a făcut ceva modificări legii, întrebarea principală rămâne: corporaţiile vor avea puteri mai mare decât Statul?

Noi credem că atunci când protestăm, ne informăm şi comunica cu parlamentarii noştri vom putea să schimbăm România. Iar vocea noastră va fi auzită şi înţeleasă, nu doar a unor grupuri de interes. Deşi guvernanţii speră ca cetăţenii să obosească şi să intre în iarnă astfel încât forţa şi numărul  să scadă, ca nemulţumirea să fie disipată şi vocea cetăţenilor să razbată din ce în ce mai greu până la cei care încă nu au deschis încă ochii în faţa mizeriei. Nu mai trebuie să acceptăm să fim duşi cu zăhărelul şi amăgiţi încă o dată.

Până acum lupta a durat 15 ani, nu mai avem voie să o lăsăm să mai amâne decizia. Şi decizia e una singura: împotriva proiectului minier şi a mineritului cu cianuri. Presiunea trebuie să fie constantă, de aceea reaminteşte-le prietenilor tăi că încă se protestează şi să revină în piaţă pentru a transmite un mesaj simplu politicienilor noştri: nu cedăm şi nu suntem amăgiţi de amânările voastre; rămânem în stradă până când revendicările noastre sunt îndeplinite.

Din Roşia Montană până în Pungeşti se aude un singur mesaj, o singură voce: Uniţi salvăm Romania! Continuă să citești Protest – Uniţi, Salvăm, Roşia Montană – Botoşani

Ce fel de investitori străini vrem?

Una din principalele motive pentru care premierul României Victor Ponta susţine proiectul minier de la Roşia Montană e că nu doreşte să ofere o imagine proastă României faţă de investitorii străini. Pe de o parte are dreptate.

Trebuie să existe investitori, din ţară ori din afară. Iar dacă sunt din alte ţări pot oferi chiar exemple pozitive de bune practici. Sunt o persoană care crede că piaţă trebuie să fie liberă dar sub supravegherea Statului. Cum ar fi să plătim de 200 de ori la apa de la chiuvetă? Cred că trebuie făcute mai multe pentru protecţia mediului, mai multe ecologizări şi depuse mai multe eforturi pentru protejarea ariilor naturale şi a animalelor. În acelaşi timp sunt puţin socialist fiindcă cred ca educaţia, sistemul sanitar şi încă câteva servicii trebuie să aparţină Statului şi să fie oferite gratuit cetăţenilor. Cred mai multe! Dar cred că nu mai e timpul să aplecăm capul!

Deşi capul supus sabia nu tai, nici drepturi asupra pământului nu are!

Iar legătura cu corporaţii (româneşti ori străine) e că nu mai trebuie să aplecăm capul! Nu e necesar să acceptăm toţi investitorii! Trebuie să ne punem întrebarea e ce fel de investitori vrem? Vrem să fim o ţară ieftină şi a mila oricărui ticălos ce doreşte să profite de noi?

Vrem ca o corporaţie (română ori americană) să te poate expropria? Vrem să fii la mila lor? Astfel de investitori ne dorim?

Legea pentru RMGC ne afectează pe toţi. Nu mai e vorba doar de cianură, protecţia mediului şi protejarea unei părţi a istoriei noastre. E vorba de proprietatea TA. De dreptul tău dintr-un stat democratic. Dacă această lege va fi votată de Parlament orice şmecher (ca Frank Timiş) cu o pilă în Parlament ori Guvern îţi va putea lua proprietatea şi te poţi judeca doar pentru a obţine un preţ mai bun!

Cei ce susţin această lege prin dezinformare şi manipulare pot obţine locuri frumoase prin Guvern. Exemplu clar: Mirel Palada cu a lui studiu de la Sociopol.

Oricum…..pe 17 septembrie se va decide viitorul acestei ţări. Reprezentanţii noştri ne vor vinde ţara?

Poţi să ei atitudine susţinând mişcare prin informare şi paricipare. Te poţi implica în proteste, poţi scrie pe blog (dacă ai), poţi să scrii un e-mail către parlamentarul tău. Poţi să faci multe doar să faci!

Zeci de mii de oameni iau şi vor lua atitudine. Chiar dacă legea va fi votată pozitiv în Parlament noi vom continua să luptăm!

Sursa foto