Mai Bine recrutează voluntari

Primăvara încă nu a venit dar organizațiile încep să recruteze noi voluntari și membrii, pentru proiectele locale și nu numai. O astfel de organizație e Mai Bine, care derulează proiecte pentru ieșeni, cum ar fi: întâlniri consultative cu locuitorii din cartierele ieșene, ateliere de artă, cercetări, săptămâna Fair Trade, colectare baterii și mult mai multe. Dacă

Atelier de lucru manual – aprilie 2011

Asociata Mai Bine Iasi organizeaza in fiecare sambata, a treia saptamana din luna, un atelier de lucru manual unde suntem invitati sa invatam si sa contribuim. Sa invatam sa reutilizam si sa reciclam materialele putand sa le transformam in diverse obiecte decorative și bijuterii, inele pentru șervete, suporturi și vase din hârtii, ziare și reviste care pot

Colocviu: „Şi după Copenhaga?”

În parteneriat cu Facultatea de Ştiinţe Economice a Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi, Institutul de Studii Diplomatice al Universităţii din Bucureşti şi Asociaţia Mai Bine, Centrul Cultural Francez Iaşi vă invită în perioada 11-12 noiembrie 2010 la Colocviul „Şi după Copenhaga?”. În curând se va împlini un an de la închiderea Summit-ului Internaţional privind Schimbările