Lansare de carte – Organizatii Internationale

Editura Polirom organizează miercuri, 25 mai 2011, de la ora 10:00, în Amfiteatrul “Mihail Kogălniceanu” a Universității “Alexandru Ioan Cuza” din Iași lansarea de carte “Organizații internaționale” , a căror autori sunt domnul profesor dr. univ. Anton Carpinschi și Diana Mărgăritar.

În cadrul lansării vor lua cuvîntul: prof. univ. dr. George Poede şi Lect. univ. dr. Bogdan Ştefanache.

Moderator: Prof. univ. dr. Nicu Gavriluţă

Volumul propune o perspectivă nouă, de factură eco-sistemică, diferită de descriptivismul şi formalismul utilizate în mod obişnuit în evaluarea organizaţiilor internaţionale. Cu ajutorul grilei obiective-principii-structură instituţională-acţiuni, sînt analizate paisprezece organizaţii politice globale reprezentative, guverna-mentale şi nonguvernamentale – printre care ONU, NATO, Liga Statelor Arabe, Amnesty International, Greenpeace –, precum şi rolul acestora în prefigurarea unei democraţii cosmopolite. Demersul se subordonează unui scop deopotrivă teoretic şi practic: definirea unui spaţiu politic global şi deschis, capabil să asimileze normele şi procedurile democratice. Datorită abordării inedite şi informaţiilor actuale, lucrarea poate fi consultată atît de studenţii şi profesorii de la facultăţile de ştiinţe politice, cît şi de specialiştii domeniului.

Din cuprins: Organizaţiile internaţionale: probleme, concepte, tipologii • Organizaţia Naţiunilor Unite. Referenţial al securităţii internaţionale • Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord. Eficienţa unei organizaţii politico-militare • Consiliul Europei. Revalorizarea democraţiei şi a drepturilor omului • Transparency International. Despre clarobscurul corupţiei • Oxfam Inter-national. Cît de universal poate fi ajutorul umanitar? • Organizaţiile internaţionale şi democraţia cosmopolită

Mai multe informații aici.

Recrutările în cadrul unei organizații studențești – I

Unul dintre lucrurile de observat și apreciat la organizațiile studențești sunt tehnicile de recrutare pe care le folosesc. În acest moment de față cele mai multe ONGS-uri ( Organizații NonGuvernamentale Studențești )  din România nu mai acceptă voluntari ocazionali, care sa vină la mijlocul semestrului sau să vină o dată la 4 luni de zile la ședințele săptămânale.

Read moreRecrutările în cadrul unei organizații studențești – I