Noua lege a voluntariatului adoptat de Parlament

În sfârşit voluntariatul în România începe să fie normalizat, după standardele europene. Camera Deputaţilor, for decizional în Parlament, a votat noua lege a voluntariatului, care, după ce va fi promulgată şi publicată în Monitorul Oficial, va trebui să fie respectată de toate ONG-urile din România.

Sunt două motive care au convins parlamentarii să voteze şi să susţină legea într-un număr atât de mare:

– conform Eurobarometru, din 2010, România are aproximativ 4,4 milioane de voluntari, respectiv 20% din populaţia ţării, având una dintre cele mai scăzute medii de implicare în comunitate din Europa. Media europeană este undeva la 40%.

– studiile sociologice arată că participarea la actiunile de voluntariat şi apartenenţa la organizaţii este asociată cu deschidere mai mare spre democraţie, plurasim, toleranţă şi sunt încurajate atitudinile pro-active.

Într-un articol anterior am spus principalele modificări aduse dar cred că e mai bine să le repet: Continuă să citești Noua lege a voluntariatului adoptat de Parlament