Cetățenia – influențarea politicilor publice

Voi enumera căteva aspecte pe care le consider importante. Ceea ce trebuie să facă un cetățean interesat și implicat politic, într-o țară democrată.
Poate unii consideră ca nu trăim într-o astfel de țară. Într-un fel au dreptate. Atăta timp cât ne lăsăm conduși de cei pe care îi alegem o dată la 4-5 ani de zile fără să ne intereseze sau să luăm acțiune în perioada mandatelor lor, atunci au dreptate.
Fiindcă DEMOCTRAȚIA înseamnă că poporul dedice, mai exact cetățeanul.
Ce reprezintă de fapt cetățenia? O definiție simplă și directă o oferă Martin Potucek în cartea sa Not only the market.
Cetăţenia este definită ca o obligaţie morală a individului să se intereseze cu privire la comunitatea în care trăieşte.
Oameni obişnuiţi (cetățenii) în viaţa de zi cu zi pot informa şi influenţa crearea politiclor publice atunci când: scriu sau trimis e-mail funcţionarilor aleşi; oferă comentarii cu privire la experienţa lor ce sunt relevante pentru o problemă sau o politică; mărturisesc despre efectele unei probleme sau o politici ce afecteaza viața lor; demară campanii de conduită gen scrierea de scrisori, crează liste de e-mail; formează o coaliţie de grupuri concurente să coopereze în rezolvarea unei probleme și crează un mecanism, cum ar fi un proces sau un boicot pentru a forţa un răspuns din partea autorităţilor instituţionale; practică lobby ca un reprezentant al organizaţiilor civice, asociaţiile comerciale, asociații de profesionişti. (extras din cartea Making public policy, de Catherine F. Smith)
Pare prea mult sau ineficient pentru un simplu cetățean?
Poate, însă merită încercat, nu?
Merită să ne interesăm și să luptăm pentru ceea ce credem, pentru acest sistem pe care îl avem. Un sistem ce poate fi îmbunătățit doar cu ajutorul NOSTRU.

Cum să folosești “uneltele” din social media – pentru studenți

Fiind student în primul an printre primele dorințe ale tale este să te informezi cu privire la Facultate, în special ce profesori pune note mari, la ce obiecte îi mai greu, dacă există o clădire denumită “fosta închisoare” și dacă chiar trebuie sa faci seminare acolo (aici te avertizez din timp, DA) și tot așa.

Pe lângă astfel de lucruri îți vei da seama că și la Facultate există grupulețe, bisericuțe. Ceea ce este ok, îi perfect normal. În orice colectiv există segmente. Doar că ai prefera ca „segmentele” să te ajute la examene/restanțe, să îți ofere materialele de pe care să înveți, atunci cănd intri în sală să poți saluta lumea iar ei să îți răspundă …… și tot așa. Mai pe scurt să fiți un colectiv căt de căt unit.

Experința primilor 3 ani de facultate  ma învățat multe, printre care ce nu trebuie și ce ar trebui făcut pentru ca o grupă, sau un an, să fie căt de căt unită. Grupa mea nu a fost un exemplu grăitor de cea mai unită sau cea mai dezbinată. Eram pe undeva la mijloc. Dacă avea nevoie de materiale si informații ce țin de facultate le primeam. Însă …. doar atăt. Unde a fost greșela? Foarte simplu, nu sa acționat încă din primele săptămâni ale facultății pentru a deveni mai uniți. Adică sa mers la un suc, de exemplu, in grupulețe mici , de 2-4 oameni, mersul la țigară, deși ne adunam în același loc, vorbeam separat. Deși nici eu nu am depus efort extraordinare. Chiar în ultimul an nu ma interesat de loc. Nu fiindcă sunt arogant sau dezamăgit, doar că aveam altele pe cap: voluntariatul.

Vă pot da 2 tipuri de sfaturi: cele pentru viața reală și cele pentru „viața” virtuală.

Continuă să citești Cum să folosești “uneltele” din social media – pentru studenți